Tink_Film_3

Despre post, spiritualitate, curățarea și vindecarea organismului

Mâncarea nu te face spiritual, însă dacă devii spiritual, obiceiurile culinare ţi se vor schimba. Nu contează ce mănânci. Poţi să fii vegetarian dar violent şi de o cruzime extremă. Poţi să fii carnivor, dar plăcut şi iubitor. Trebuie precizat un lucru important: dacă eşti violent dar vegetarian, violenţa ta va găsi alte căi de a exprimare. E ceva natural deoarece, dacă mănânci hrană de origine animală, acest lucru îţi eliberează violenţa. Dacă cunoaşteţi vreun vânător, probabil că ştiţi că sunt cei mai blânzi şi prietenoşi oameni din lume. Întreaga lor violenţă este eliberată prin vânătoare. În schimb, un om de afaceri vegetarian nu va avea nicio cale de a-şi elibera violenţa, care se va concentra pe o căutare de bogăţie şi putere.

Dacă deveniţi mai meditativi, veţi deveni vegetarieni de la sine. Nu trebuie să vă preocupe asta. Şi dacă aceasta se întâmplă, adică din meditaţie să vină preferința pentru hrana vegetariană, atunci e bine. Ea nu trebuie să vină prin decizie mentală. Dacă îţi spui, gândeşti, îţi argumentezi că mâncarea vegetariană te va ajuta spiritual, nu-ţi va fi de niciun folos. Îmbrăcămintea ta, mâncarea pe care o mănânci, modul tău de viaţă, stilul personal – totul se va schimba. Dar schimbarea asta nu este o cauză. Ea este în tine. Restul vine după aceea.

Dacă vei medita suficient de mult şi profund, îţi va fi imposibil să răneşti o fiinţă pentru a-ţi asigura hrana. Nu e o problemă de argumentare, că ar scrie undeva, sau că ar spune cineva asta, nu e o problemă de calcul, adică dacă mănânci mâncare vegetariană vei deveni spiritual. Nu! E ceva ce se petrece de la sine. Nu e un truc, pur şi simplu chiar devii spiritual. Realizezi că e absurd și crud să omori păsări şi animale doar pentru a mânca şi, încet, încet, vei renunţa la asta. Felul în care te îmbraci se va schimba. Treptat, îţi vor plăcea haine din ce în ce mai lejere. Cu cât mai relaxat vei fi interior, cu atât hainele îţi vor fi mai lejere. De la sine. Nu va fi o decizie. Dacă vei continua să porţi haine strâmte, te vei simţi inconfortabil, deoarece hainele strâmte aparţin unei minţi tensionate, pe când cele lejere aparţin unei minţi relaxate. Schimbarea interioară este primul lucru care se petrece, restul este o consecinţă. Dacă schimbi ordinea, vei pierde şi vei deveni dependent de mâncare. Aşa cum sunt oamenii acum…

Chiar dacă ai putea trăi numai cu apă, n-ai deveni automat mai spiritual. Nu contează ce mănânci. Ceea ce eşti e un fenomen cu totul diferit. Şi când asta se schimbă, totul se schimbă. Însă schimbarea asta nu va veni din minte, ci din interiorul tău cel mai profund. Apoi lucrurile se vor schimba automat. Sexul va dispărea încetul cu încetul. Nu spun să fii un celibatar. Asta-i o prostie, pentru că dacă te străduieşti să devii celibatar, atunci mintea ta va deveni din ce în ce mai sexuală şi astfel va fi urâtă şi murdară; te vei gândi numai la sex. Freud spunea că 90% din oameni înnebunesc pentru că-şi reprimă sexualitatea. Nu spun să-ţi schimbi obiceiurile sexuale sau pe cele alimentare. Îţi spun să te schimbi pe tine, şi apoi toate celelalte lucruri se vor schimba. De ce e nevoie de atâta sex? Pentru că eşti tensionat şi sexul devine un mod de destindere. Tensiunile tale sunt eliberate prin sex. Dacă reprimi sexul, singura posibilitate de eliberare, ce se va întâmpla? Vei înnebuni.

Mâncarea e cerută de organism, iar acesta respinge numai lucrurile care nu-i sunt necesare. Orice mănânci e, într-un fel, cerut de organism. Dacă mănânci hrană de origine animală, dacă mănânci mâncare non-vegetariană, mintea ta, corpul tău, tu cu totul eşti violent şi ai nevoie de acest tip de mâncare. Nu schimba asta, pentru că altfel violenţa ta va trebui să-şi găsească alt canal. Schimba-te şi hrana ta se va schimba, modul în care te îmbraci se va schimba, activitatea ta sexuală se va schimba. Însă schimbarea trebuie să vina din interior, nu de la periferie. Toată turbulenţa e la periferie. În adâncul tău nu e agitaţie. Eşti ca marea. Du-te şi priveşte marea. Zgomotul valurilor este doar la suprafaţă. Pe măsură ce cobori în adâncuri, vezi din ce în ce mai mult calm. În adâncul cel mai adânc al mării, nu e nici măcar un singur val. Mai întâi du-te adânc în marea ta, pentru a deveni calm, pentru a ajunge la punctul unde nu există nicio tulburare. Rămâi acolo. De acolo vin toate schimbările, toate transformările. Odată ce ai ajuns acolo, ai devenit maestru. Acum tot ce nu e necesar poate fi aruncat, fără niciun fel de luptă sau străduinţă. Ori de câte ori renunţi la ceva prin luptă, de fapt nu renunţi. Poţi să renunţi la fumat prin luptă, dar vei începe să faci altceva pentru a înlocui fumatul. De exemplu, mesteci gumă, ceea ce e acelaşi lucru. Asta înseamnă că ai nevoie să faci ceva cu gura – fumat, mestecat, orice. Când gura lucrează, te simţi bine, pentru că tensiunile sunt eliberate.

Când un om se simte tensionat, fumează. De ce oare prin fumat sau mestecat gumă se eliberează tensiunile? Uită-te la copilul mic. De câte ori se simte tensionat, îşi bagă mâinile în gură, începe să-şi mestece mâna. Asta e o altă formă de fumat. Şi de ce se simte bine cu degetul în gură şi adoarme? Este strategia majorităţii copiilor, de câte ori nu au somn, îşi bagă degetul în gură, se simt bine şi adorm. De ce? Pentru că degetul devine un substitut al sânului mamei. Mâncatul este relaxant. Nu poţi merge la culcare cu stomacul gol. Când stomacul e plin, corpul are nevoie de odihnă. Aşadar, de câte ori copilul ia sânul mamei în gură și laptele curge, are căldură şi iubire. E relaxat, nu se mai îngrijorează de nimic. Tensiunile au dispărut. Degetul e doar un înlocuitor al sânului. Nu-i dă lapte, dar o senzaţie asemănătoare. Când copilul creşte, dacă-şi suge degetul în public, lumea crede că e prostuţ, aşa că ia o ţigară. Să fumezi o ţigară nu e o dovadă de prostie, e un lucru acceptat.

Nu fugi de probleme, rezolvă-le! Problema e că eşti tensionat şi, prin urmare, ideea ar trebui să fie să te destinzi, nu să fumezi. Meditează! Relaxează-ţi tensiunile şi nu te preocupa de nimic. Îngăduie catharsis-ului să se întâmple. Când nu eşti tensionat, lucrurile acestea vor deveni absurde, prosteşti şi vor dispărea. Dacă ceea ce mănânci se va schimba, modul tău de viaţă se va schimba. Caracterul e secundar, comportamentul e secundar. Sinele tău esenţial e principal. Nu acorda prea multă atenţie lucrurilor pe care le faci, ci la ceea ce eşti. Fiinţa ta trebuie să devină centrul preocupărilor tale. Când fiinţa se schimbă, acţiunea o va urma.

De câte ori ții post, corpul nu mai trebuie să muncească să digere hrana. În acest interval, el poate munci pentru a elimina celulele moarte și toxinele. Când nu mai punem corpul la treabă, adică nu-l mai forțăm să-și consume energia cu digestia, el începe să se auto-curețe și să repare ce e de reparat, adică să se vindece. Observă-ți corpul când ții post. Te simți mai energic, mai tânăr, mai viu. Pe de altă parte, dacă nu te-ai hrănit greșit, nu e neapărat nevoie să postești. Postul e necesar numai când ai abuzat de corp prin obiceiurile tale alimentare, și toți facem asta.

Omul a rătăcit calea. Niciun animal nu se hrănește ca omul; fiecare animal are o hrană preferată. Dacă îți aduci bivolii în curte, vei vedea că ei nu vor mânca decât anumite plante. Nu vor începe să mănânce orice iarbă le iese în cale. Omul e complet pierdut, nu mai are discernământ față de hrana lui. Mănâncă totul și orice.

În mod natural omul ar trebui să fie vegetarian, deoarece întregul lui corp este făcut pentru vegetale (fructe și legume). Omul este descendentul maimuțelor. Ele sunt complet vegetariene și, dacă teoria lui Darwin e corectă, omul ar trebui să fie vegetarian. Regula de verificare: lungimea intestinelor. Animalele carnivorele (leii, tigrii) au intestinele scurte, deoarece corpul lor a digerat deja hrana în stomac, înainte de a ajunge în intestin. Nu și oamenii. Omul e vegetarian prin natura lui și, mâncând carne, corpul i se împovărează și fizic și psihic. Ce se întâmplă cu un animal când este ucis? Frică de moarte, angoasă, anxietate, furie, violență, tristețe, agonie… toate acestea le simte animalul. Și toate acestea se transferă în corpul tău, ca amprente de energie. În corpul animalului există un anumit gen de conștientizare. Tu te afli pe un plan superior față de conștientizarea animalului, iar corpul tău, odată cu ingerarea cărnii lui, coboară pe cel mai de jos plan al animalului.

Ar trebui să mănânci lucruri naturale, precum ești tu: fructe, legume, semințe. Frumusețea este că din acest gen de hrană nu poți mânca mai mult decât ai nevoie. Tot ce e natural te satisface. Te simți sătul. Încearcă să mănânci numai înghețată: nu te vei simți niciodată sătul. De fapt, cu cât mănânci mai multă, cu atât ai mai mânca. Înghețata nu este un aliment și mintea ta e păcălită. Nu mănânci potrivit nevoilor corpului, ci doar ca să simți mai mult timp gustul înghețatei. Limba, simțurile au preluat controlul. Limba n-ar trebui să controleze nimic. Nu știe nimic despre stomac. Ea are un singur scop: să guste mâncarea și să-ți spună dacă este pentru tine sau nu. Este pur și simplu portarul de la intrare, nu stăpânul tău. Iar dacă portarul devine stăpân, se ajunge la confuzie.

 

Osho

Posted in Viață armonioasă.

Comentarii

  1. […] cum alegi să trăiești acest început de primăvară? Vă povesteam despre post, spiritualitate, curățarea și vindecarea organismului care împreună au efecte miraculoase. Hai să vedem cum ne hrănim adecvat în această perioadă, […]