o-MEDITATION-facebook

Meditația inimii

Practica de bază a isihasmului este ceea ce călugării numesc rugăciunea inimii, o formă de rugăciune care atinge în etapele sale cele mai înalte, profunzimile meditaţiei yoghine.

Isihaştii afirmă că rugăciunea cu adevărat desăvârşită este rugăciunea inimii, adică acea rugăciune care face ca toate gândurile să fie îndreptate către Dumnezeu şi apoi chiar şi acestea să fie cu uşurinţă stopate şi, chiar mai mult decât atât, în ultimele etape ale rugăciunii, mintea să fie complet anulată. Nici măcar gândurile cele mai nevinovate nu trebuie să mai tulbure mintea în timpul practicării rugăciunii inimii. Atunci mintea se uneşte cu sufletul într-o aspiraţie frenetică şi toată fiinţa nu mai imploră decât compasiunea lui Dumnezeu.

Etapele şi efectele meditaţiei isihaste:

Mintea practicantului trebuie să se orienteze către interior, spre “inima” sa, abandonând orice exteriorizare către un obiect anume. Inima reprezintă, de fapt, centrul fiinţei. Mintea, întorcându-se în inimă, se întoarce, de fapt, “acasă”.

Mintea va menţine ca preocupare doar câteva cuvinte adresate lui Iisus, ca mijloc care o ajută să se focalizeze şi o îndrumă spre ţinta unică la care trebuie să ajungă. Aceste cuvinte se constituie practic ca o formulă ce trebuie menţinută în minte neîncetat: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine credinciosul Tău.” Aceste cuvinte exprimă dependenţa omului de compasiunea iubitoare a lui Dumnezeu.

Rosteşte simplu rugăciunea de cât mai multe ori pe zi, fie ca ești acasă, la birou, pe stradă.

Practicantul urmăreşte să găsească cu imaginaţia locul inimii şi să sincronizeze cuvintele rugăciunii cu bătăile inimii şi cu ritmul respiraţiei.

In această fază are loc cu adevărat rugăciunea inimii. Acum mintea fuzionează perfect cu rugăciunea fără să mai aibă nevoie de cuvinte.

Efecte:

Mintea, nemaifiind orientată către exterior, nu mai este supusă pornirilor inferioare. Ea devine o forţă unitară, eliminând împrăştierea şi vagabondajul inutil şi epuizant.

Prin această concentrare mintea rezonează cu Iisus şi astfel, graţie procesului de rezonanţă, gândurile negative dispar. În alt sens, păzirea inimii înseamnă, de fapt, păzirea minţii, pentru ca mintea să nu plece din inimă.

Prin practica acestei meditaţii speciale, individul poate accede la o cunoaştere nemijlocită a lui Dumnezeu. Este practic un efort individual, ascendent al omului către Divinitate, o recunoaştere a limitelor umane şi în acelaşi timp a măreţiei şi a compasiunii plină de iubire nesfârşită a lui Dumnezeu. Pe măsură ce interiorizarea este din ce în ce mai mare şi se ajunge la niveluri profunde de meditaţie, survine starea inefabilă de comuniune profundă cu conştiinţa christică.

Are loc o deschidere din ce în ce mai mare a inimii spirituale, prin concentrarea neîntreruptă asupra ei, deci practic o dinamizare intensă a centrului si accesul la Sinele Divin individual.

 

Posted in Pentru suflet.